...http:// www.youtube.com/ watch?v=rbUTWUI6uJY

Situat pe malul stâng al Dunării, Calafatul este un oraş cu un buget redus, la fel ca toate localităţile ţării, dar cu multe proiecte în desfăşurare. Construirea podului de peste Dunăre a schimbat foarte mult viziunea conducerii urbei, care a început să lege de această investiţie –reper, noi planuri ce prind deja contur. Drumul dezvoltării economice este însă anevoios în condiţiile actuale. Zilnic apar noi probleme. Ieri, de Sfânta Maria Mică, edilul a fost nevoit să împartă la 46% dintre angajaţii Primăriei Calafat, deciziile de încetare a activităţii. Din 313 salariaţi au mai rămas 169 de persoane. Afectat din plin de uşurarea organigramei, edilul şi-a propus să nu cedeze, ci să continue investiţiile şi să rezolve cât mai multe din probleme cetăţenilor.

Restru cturările din administraţie nu au ocolit nici Calafatul. Vestea reducerii personalului a venit chiar, ieri, în zi de sărbătoare, şi a căzut ca un trăsnet atât asupra angajaţilor care au rămas

fără locuri de muncă, cât şi asupra edilului care spune că a rămas cu deficit de personal la foarte multe compartimente. „Din 313 angajaţi pleacă 144 şi rămân 169. Aceştia reprezintă aparatul primarului pentru Casa de Cultură, Bibliotecă, Muzeu, Poliţia comunitară, Evidenţa Populaţiei, şi alte compartimente ce intră în subordinea administraţiei publice. Nu era necesară o astfel de restructurare. Îmi va fi foarte greu. Avem compartimente descoperite, cum ar fi la Serviciul de Taxe şi Impozite, unde avem acum cel mai mare deficit. Va trebui să fac nişte mutări, de aşa natură încât să funcţioneze eficient. Nu ne permitem să blocăm, sub nici o formă, activitatea Executivului. La nivelul Poliţiei Comunitare sunt total descoperit. Cu 18 persoane nu voi putea face niciodată faţă la un areal de 15 km extravilan între Ciupercenii Noi şi Golenţi, şi mai ales la problemele interne”, a spus primarul Calafatului, Mircea Guţă.

Agentul termic, veşnica problemă

O altă problemă acută a Calafatului, pentru care se întrevăd totuşi soluţii este cea a asigurării agentului termic. În fiecare iarnă, locuinţele calafetenilor, dar şi instituţiile, precum unităţile învăţământ, spitalul şi chiar primăria sunt îngheţate la propriu de lipsa combustibilului. Ca să nu mai fie nevoiţi să treacă prin acelaşi chin, primarul a găsit de cuviinţă, să ia pe cont propriu această problemă, astfel că a încheiat un acord cu o firmă privată pentru livrarea materiei prime necesarii încălzirii. Din păcate, însă, este o variantă care a fost îmbrăţişată doar de instituţiile care au neapărată nevoie de agent termic, adică şcolile, spitalul, şi instituţiile de administraţie publică. Marea masă a localnicilor nu au optat pentru această soluţie întrucât ar trebui să scoată din buzunare, câte 500 de lei de familie, numai pentru racordare, la care se adăugau facturile lunare. Primarul spune că doar 601 familii din Calafat au optat teoretic pentru acest mijloc, dar că nu toţi vor fi racordaţi, pentru că fiind, mai împrăştiaţi în tot oraşul nu pot fi alimentaţi de la cele trei surse termice.

Anul trecut au fost cuplate la căldură 2500 de apartamente. Din totalul acesta, dacă ar veni şi s-ar fi cuplat în acest an 1.000 de apartamente, am fi putut rezolva în totalitate problema. Fiind mai puţini, pornirea instalaţiilor, nu este rentabilă. Pierderile sunt enorme şi ele se înregistrează de la punctul termic la bloc. Şi Acestea se revarsă în totalitate asupra bugetului local”, a declarat primarul Calafatului.

Căldur a condiţionată de o investiţie de 25 de miliarde vechi

Încălzirea locatarilor este condiţionată şi de o altă problemă. Nu este suficient că au găsit u furnizor pentru materie primă. Acum este nevoie şi de o minimă investiţie la uzina termică, sursa principală care împrăştie agentul la punctele din cartiere. Potrivit primarului, Mircea Guţă, este nevoie 25 de miliarde de lei vechi, sumă de care nu dispun.

„Noi suntem în pregătiri din punct de vedere al instalaţiei noastre. Aşteptăm să ni se aprobe un împrumut pentru că bani efectivi nu avem la buget. Am avea nevoie de 25 miliarde de lei vechi, şi avem sprijinul la majoritatea băncilor din zonă. Pe de o parte ne trebuie să investim într-un punct termic nou, care preia aburul şi îl transformă în apă caldă şi intră prin instalaţia noastră. Pe de altă parte în anumite zone ale instalaţiei pentru a reduce pierderile. Vor avea căldură în special şcolile, spitalul şi grădiniţele”, a explicat edilul Calafatului.

Vor avea însă cu siguranţă căldură Şcoala generală Nr 1, grădiniţa din centrul oraşului şi cea cu program prelungit.

Şcolile în stare bună, dar vizate de alte investiţii

De altfel, unităţile de învăţământ, care îşi deschid porţile la începutul săptămânii viitoare, sunt obiectivele pentru care se creionează investiţii în vederea asigurării independenţei agentului termic.

„La Şcoala Nr 2 s-au investit 955 mii de lei în această vară. Banii au fost alocaţi de la Ministerul Educaţiei, iar lucrările au vizat printre altele, scăderea planşeelor tavanelor. La Liceul Independenţa ar fi nevoie de reabilitare termică şi de montarea unei instalaţii de aer pentru că este expus în soare”, a precizat primarul.

Unităţile de învăţământ au beneficiat în general de reabilitare a clădirilor în perioada anilor 2008-2009, dar potrivit primarului ar mai fi necesare investiţii la capitolul dotări. Liceul „Ştefan Milcu” are nevoie de o bază sportivă exterioară, pe care o vom gândi în funcţie de posibilităţile bugetare locale. Este un proiect care posibil să-l demarăm în acest an şi să-l încheiem anul viitor. Şcoala Nr 2 are, de asemenea, probleme la nivelul sălii de sport, care trebuie reabilitată în totalitate. Tot aici este nevoie şi de o reabilitare la nivelul bazei sportive exterioare”, a mai spus Edilul Mircea Guţă. Pe viitor, municipalitatea se gândeşte să mai construiască o grădiniţă, întrucât cele trei unităţi existente nu fac faţă solicitărilor.

Parc industrial, până la sfârşitul anului

În prezent, edilul are pe masă o investiţie caldă, care ar aduce 2500 de locuri de muncă în Calafat. Este vorba de amenajarea unui parc industrial pe terenul fabricii de zahăr, ce are o suprafaţă de 14 hectare.

Prin hotărâre de consiliu local vrem să transformăm întreaga suprafaţă a fabricii de zahăr, în parc industrial. Patronul, un cetăţean canadian, David Bahar, a fost de acord. Pe 3 octombrie va avea loc întâlnirea între el şi o firmă de consultanţă, care trebuie să facă studii de fezabilitate. Noi sperăm ca până la sfârşitul anului, deja, fabrica de zahăr să primească titlul de parc industrial”, a spus primarul. Spre deosebire de alte parcuri, chiar şi de cel din Craiova, acesta are unele atuuri: apă, curent, canalizare, curent, cale ferată, acces rutier, acces feroviar. „Patronul fabricii va face investiţii de ecologizare, vechile clădiri vor fi date jos şi se vor construi hale de producţie. Acolo se vor aşeza diverse firme, fiecare cu tipul său de producţie. Sperăm să se creeze 2.500-3.000 de locuri de muncă. Există cereri în momentul de faţă in partea investitorilor şi sperăm să-i înduplecăm pe cei de la Ford, să investească aici. Ne bazăm pe faptul că avem o infrastructură unică. Adică dincolo de podul care va fi gata anul viitor şi pod, cu capacităţi de descărcare, de stocare, ceea ce alte oraşe nu au”, a încheiat primarul municipiului Calafat, Mircea Guţă.

De azi se lanseaza deocamdata doar ca si continut un nou concept al ziarului de Calafat . Va fi un ziar mai personal in care ne vom spune opiniile si nu ne vom limita ca pana acum la a pezenta fapte . Va avea o tenta infinit mai radicala si mai anarhica. Va exprima cu adevarat sentimentele noastre si nu asa cum mult timp s-a intamplat (si am puterea s-o recunosc) , interesele unui grup sau altul caruia ii sprijineam opiniile doar pentru ca era "pollitically" corect cu gruparea in care ne aflam cei doi administratori ai ziarului nostru . Desi vom continua sa ne facem treaba in calitatile oficiale pe care le avem cat putem mai bine ,aici nu vom pregeta sa contestam anumite masuri ale actualei conduceri locale pe care nu le agream . Vom demara acest proiect si il vom duce pana la capat . Daca intr-adevar oamenii pe care i-am sustinut in 2008 la alegerile locale sunt acei aparatori ai libertatii de exprimare pe care ii credem a fi nu vom suporta consecinte ,daca nu, inseamna ca ne-am inselat . Acesta se doreste un proiect jurnalistic care ne va testa atat pe noi cat si autoritatile locale . Nu ne veti vedea scriind enormitati precum faptul ca Petre Traistaru a fost un primar prost numai pentru ca ne-a fost si ne este adversar politic sau ca guvernul Boc este unul bun doar pentru ca la Calafat exista o alianta cu PDL .
In curand ,odata cu noul format, cititorii isi vor putea publica articolele, iar deja de azi puteti posta comentarii fara a fi nevoie sa va logati.Identitatea dvs nu ne intereseaza ci doar opiniile cinstite .
P.S.
In curand dezvaluiri incendiare care cuprind persoane din mai toate institutiile orasului.15 ani de informatii pe care nu le-am folosit niciodata in presa indiferent de ziarul pentru care am lucrat .

Pentru prima data in ultimii 20 de ani se lucreaza la o strategie pe termen lung de dezvoltare a orasului nostru ceea ce este un lucru bun . Ceea ce este rau este faptul ca locuitorii orasului nu se implica mai activ in realizarea acesteia . Va dam ocazia aici sa va prezentati dorintele , proiectele sau ideile care sa influenteze viitoarea dezvoltare a orasului . Deveniti mai interactivi cu administratia locala . Nu lasati un primar si 17 consilieri sa hotarasca totul in numele dumneavoastra . Veniti cu idei care de cele mai multe ori sunt mult mai bune decat cele ale unor oameni(printre care nu ma exclud nici eu) incorsetati de menghina implacabila in care i-a aruncat o lipsa acuta de fonduri completata de o inutila restructurare administrativa si condusi de cel mai incapabil guvern care a salasuit in Romania de la Burebista incoace .

Vrând, nevrând. Deja, prea puțini mai plătesc impozite în România, iar pentru asta sunt pedepsiți după principiul “bate calul care trage”. Întrebarea e “când” – nu “dacă” – va rămâne statul cu căruța-n drum.Toată România intră în grevă fiscală!

În România, statul pretinde că ar trebui să primească o taxă pe muncă de 45%. Nu prea reușește să-i obțină. Doar un milion de salariați

care nu lucrează la stat declară mai mult decât salariul pe economie. În rest, oamenii își obțin veniturile sub diverse alte forme. Legale (drepturi de autor, PFA, firmă, offshore etc.) sau ilegale (bani în palmă, la negru). Ce face statul în situația asta? Îi pedepsește pe cei care își declară totuși veniturile, pentru că pe ceilalți nu se pricepe să-i găsească.

Exact ca profesorii tembeli care-i pedepsesc pentru chiul în masă tocmai pe puținii elevi rămași în clasă, după care se miră că nu mai vine nimeni la orele lor.

Impozitarea muncii este enormă pentru România. Pentru că nu suntem o țară dezvoltată, cu care ne-ar plăcea să ne comparăm, iar contribuabilii au probleme în a-și îndestula foamea înainte de-a plăti iluzorii dar scumpe servicii publice.
Potrivit Eurostat, rata medie de taxare a muncii a fost în 2008 de 40,9%. Era deja a opta cea mai mare din UE. În 2009, guvernul a mărit CAS cu 3,3 puncte, ducând România aproape de vârful piramidei. Un stat inteligent, Irlanda, se mulțumește cu 20%.

Dar n-avem cotă unică?

O mare minciună! Cota unică este doar o mică parte din ce pretinde statul. În realitate, avem doar un impozit foarte mare pentru toată lumea. Chiar și pentru un salariu minim pe economie, un angajator are costuri de 40%. Știți cât este salariul minim în România? 600 de lei brut. Știți ce înseamnă 600 de lei? Nimic! Angajatorul plătește 773 de lei iar angajatul primește 461. Altfel spus, pentru un salariu de mizerie, de 110 euro, statul pretinde să fi încasat deja 75 de euro. Iar gradul de impozitare ajunge rapid la 45%, înainte ca salariul net să ajungă la 1.000 de lei.

Din banii ăștia ar trebui să vadă pensii, sănătate, educație, drumuri, nu-i așa? Că doar de-aia ele există în statele cu impozite mari, pentru că statul “are bani”. Fals, fals, fals, fals!

E adevărat, România colectează la bugetele naționale mult mai puțin decât țările cu care ne-ar plăcea să ne comparăm: 32% în loc de 40-45%. Șia sta nu pentru că taxele sunt mici, ci dimpotrivă, pentru că sunt atât de mari încât aproape nimeni nu le mai plătește. De cheltuit, România cheltuie 40% din PIB, față de 50% din alte țări. Poate am fi tentați să credem că cei 10% diferență se traduc în pensii mici, educație proastă și sănătate lipsă. Nu-i așa!

În România, pensiile costă doar 10% din PIB. Majoritatea țărilor UE plătesc în medie 15 sau chiar mai mult. La sănătate se duc 4% din PIB, jumătate față de alte țări, iar la educație 5%, deci cu un procent-două sub medie. În total, România cheltuie pentru pensii educație și sănătate maximum 20% din PIB. Majoritaea țărilor UE cheltuie cel puțin 30%! Pentru administrație, armată, poliție, investiții și prostii, România cheltuie 20%. Celelalte țări cheltuie maximum 20%. În banii ăștia, ei au și drumuri. Noi, nu!

Și totuși, statul plânge după bani și cere mai mult.

Oare cât de mare trebuie să fie frustrarea dacă ești printre cei un milion care încă mai plătesc și vezi cum în jurul tău toată lumea caută soluții să nu mai dea niciun ban? Sunt două rezolvări: 1. Să o faci în continuare, cu încrederea că statul va dovedi în cele din urmă că știe ce să facă cu banii tăi sau 2. să forțezi statul să ceară doar prețul corect pentru serviciile oferite și să folosească banii cu cap.

Nu doar persoanele fizice autorizate sau “autorii” ar trebui să facă grevă fiscală, ci – mai ales – cei un milion de oameni care își declară întreg contractul de muncă. Cinstit vorbind, ei sunt adevărații și eternii nedreptățiți ai sistemului: caii care trag.
Nu sunt puși să stea la coadă, dar asta-i costă jumătate din salariu. Poate că pentru o parte din banii ăștia ar sta. Plătesc pentru “sănătate” o zecime din salariu, adică sute sau uneori mii de lei pe lună, dar primesc exact aceleași servicii ca unul care a plătit câteva zeci de lei sau de cele mai multe ori nimic. Plătesc pentru pensii un sfert din costul total suportat de angajator, dar nu sunt siguri că vor mai primi ceva, dintr-un sistem de colectare de care toată lumea fuge.

Da, de aici ar trebui să înceapă greva fiscală. Cereți ca statul să impoziteze munca rezonabil, cu 25%, oricum asta este suma pe care majoritatea contribuabililor sunt dispuși să o dea și o dau în realitate. S-ar putea ca birocrații să se sperie că rămân fără bani la “bugete”, dar asta doar dacă sunt bătuți în cap. Atunci când contribuabilul este motivat și are încredere, banii vin mai ușor. Dacă statul va folosi cei 25% exclusiv pentru plata pensiilor, milioane își vor declara brusc veniturile salariale. De ce? Pentru că este pe palierul formelor alternative de impozitare (profit+dividende, chirii etc) însă banii vor ajunge să se contabilizeze la pensie. Astfel se pot strânge ușor cei 10% din PIB necesari pensionarilor. Restul calculelor sunt aici: sănătatea se poate plăti din jumătate din sumele încasate ca TVA (5% din PIB), cealaltă jumătate poate merge pentru educație (5% din PIB). În felul acesta, contribuie toată lumea, după nevoi. Impozitele pe profit și dividende sau orice alte câștiguri de capital pot finanța ușor alocațiile, ajutoarele de șomaj și alte ajutoare sociale (4-5% din PIB). Iar administrația, armata, poliția, compania de drumuri ar trebui să-și împartă taxele pe proprietate, redevențele și accizele. Dacă le colectează temeinic, pot ajunge împreună la alte 10% din PIB.

Nu-i așa că pare simplu? Este simplu!

Însă statul își permite să fie incompetent atâta timp cât cei care finanțează tac și înghit. Deja se bazează pe asta. Taxa pe muncă de 45% este mult superioară taxei pe capital, de 16%. În mod normal, n-ar trebui să fie nicio diferență. De ce există totuși? Deoarece capitalul și-a impus de mult punctul de vedere. I-a demonstrat statului că poate oricând să circule liber și să se așeze acolo unde se simte mai bine. În schimb, despre muncă statul crede că este captivă. Uneori are dreptate. În statul german, sau francez sau belgian sau oricare unde impozitele sunt foarte mari, munca este captivă pentru că acolo oamenilor le place să stea acolo, chiar primesc servicii bune de banii ăia așa nu le arde să plece. Cel mult, își plimbă salariile prin off-shore-uri. În România, statul se înșeală teribil. Nu doar că granițele sunt deschise, însă deplasarea fizică nici măcar nu este necesară. Deja, prea mulți pot lucra de acasă pentru un angajator din orice colț al lumii și nu au niciun motiv să-și declare veniturile. De fapt, nu sunt nici măcar obligați să cheltuiască banii aici, așa că statul nu se alege nici cu TVA.

În 20 de ani, statul român n-a înțeles să se schimbe și să lucreze în favoarea cetățenilor săi. Funcționează încă după principiile comerțului socialist. Galantare goale, marfă – rar, când este – e proastă, vânzători acri, dar care pentru o șpăguță rezolvă orice. Pentru privilegiați, în schimb, există pensii speciale, spitale de lux iar Poliția vine “la domiciliu” să le facă buletinele.

Un astfel de model nu se reformează niciodată de bună voie. Însă amenințarea falimentului poate face minuni peste noapte. Când va deveni clar că statul este de fapt dependent de contribuabili, îi va trata pe toți ca pe niște privilegiați. Așa este firesc și așa se întâmplă în țările cu care am dori să ne comparăm. Numai că spre deosebire de noi, contribuabililor de acolo batjocura nu li se pare normală.

Când la batjocura taxelor mari și degeaba se adaugă și batjocura statului la coadă, este prea mult. Dar asta nu trebuie să se transforme într-un avantaj de negociere pentru stat. Cozile trebuie să dispară, dar nu ca o favoare în schimbul căreia guvernul să pretindă orice nivel de taxare ci pur și simplu pentru că ele n-ar fi trebuit să existe niciodată. De-abia apoi începe negocierea.

Da, este timpul pentru o grevă fiscală. Una generalizată și perfect legală: sunt zeci de modalități legale și legitime prin care din câștigurile tale să dai statului atât cât știi tu că merită, nu atât cât crede el.

Zece masuri prin care scapi de plata impozitelor

1. Deductibilități. Verifică dacă beneficiezi de toate deductibilitățile prevăzute de lege, de la asigurările voluntare pentru pensii și sănătate până la cheltuielile cu izolarea casei.

2. Beneficii. Dacă ai nevoie de mașină sau de locuință de serviciu, angajatorul tău ți le poate oferi

fără să plătească impozite și contribuții pentru ele. La fel se întâmplă cu benzina sau reparațiile și amenajările. Lista de cheltuieli care pot fi acoperite de angajator poate include chiar și traininguri în țări exotice.

3. Cheltuieli. Dacă dimpotrivă ai o mașină sau o locuință și le pui la dispoziție companiei, este firesc să primești chirie pentru ele. Întreabă contabilul cum – exact – trebuie făcute hârtiile.

4. Participare la profit. Procedura legală prin care angajații pot primi o parte din profit este complicată și riscantă, însă dacă angajatorul este de acord să cedeze angajaților o parte din acțiuni, atunci totul se poate face perfect legitim.

5. Call option. O variantă o reprezintă și opțiunile de cumpărare la preț fix, care îi permit angajatului să aștepte până când prețul acțiunilor crește, să plătească prețul mic stabilit inițial apoi să revândă acțiunile imediat, în profit.

6. Firma ta. Dacă încasezi veniturile prin intermediul propriei companii, plătești impozit de 16% din profit și încă 16% din ce rămâne în momentul în care îți ridici dividendele. În total, 29,44%. Dar asta doar după ce scazi cheltuielile. Dacă firma are cheltuieli mari, plătești doar forfetarul.

7. Offshore. Poți deschide o firmă chiar în interiorul UE, adică Cipru, Malta, Irlanda, Marea Britanie (Jersey, Guersney, Isle of Man) . În acest caz, vei plăti acolo chiar și zero impozit pe profit iar în România trebuie să declari dividendele obținute și să plătești cei 16% impozit.

8. Mai puține impozite indirecte. Cumpără de câte ori ai ocazia fără TVA (online, din afara UE) sau fără accize (din duty free)

9. Schimbarea rezidenței fiscale. Dacă munca ta nu presupune prezență fizică, atunci poți alege să lucrezi din altă țară și să-ți plătești impozitele acolo. Nu este nevoie să te muți definitiv ci pentru mai mult de 183 de zile pe an. Dacă ai venituri suficiente, poți opta pentru o țară civilizată, unde de taxele respective chiar ai parte de servicii publice. Dacă nu, există și varianta unui paradis exotic din lumea a treia unde cu doar câteva sute de euro câștigate aici îți permiți aproape orice.

10. Emigrarea. Adică soluția prin care-i poți demonstra unui stat-banditesc că nu-i datorezi nimic.